0

Bradul care a rămas mic

image

        În fiecare an împodobesc bradul alături de ai mei, iar la final tatăl meu mă ridica să pun steaua în vârf. Când a apărut pe lume surioara mea am ajuns destul de înaltă încât să ajung parțial să ating vârful bradului, iar ea era cea ridicată să pună steaua. An de an, mi se părea că bradul era din ce în ce mai mic. Îmi venea din ce în ce mai ușor să ajung la vârf și asta părea neobișnuit. Noi nu realizăm când creștem.  Doar ni se spune, în special de către rudele care ne văd mai rar: Vai, ce mare te-ai făcut! Însă azi m-am uitat la brad și mi s-a părut că niciodată nu a fost așa de mic. Parcă a intrat la apă. Și nu m-am mai înălțat de câțiva ani, însă bradul încă se micșorează sub ochii mei. Nu, nu înseamnă că își pierde din însemnătate.  Din contră, sunt din ce în ce mai entuziasmată de momentul împodobirii lui. El se micșorează sub ochii mei direct proporțional cu cât se îndepărtează copilăria de mine. Am realizat asta acum poate pentru că odată cu facultatea am început să am din ce în ce mai multe responsabilități și să am grijă singură de mine și mai ales, am început să mă îngrijorez serios și să mă gândesc la viitorul meu și cum voi avea grijă de mine odată ce părăsesc cuibul. Nu știu cât de mult se va mai micșora bradul, dar tare mult aș vrea să mă întorc la momentele în care era nevoie să fiu ridicată ca să ajung la vârf. Însă viața îmi permite acum să ajung cu propriile puteri acolo unde îmi doresc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.